Mi-a venit o idee adineauri și dădea să fugă, așa că m-am hotărât s-o “pun pe foaie”.

E vorba de viitorul acestei țări. Citisem pe undeva (mai exact aici) ceva legat de spitalele românești și de faptul că trebuie să dai bani ca să fii tratat cum trebuie. Mai pe scurt: ajungi într-un spital românesc și vrei să trăiești? Pregătește-te să dai șpagă la portar, paznic, asistentă, “omu’ cu liftu’ “, doctor, etc!
Spre sfârșit se vorbea despre un viitor mai bun. Unul în care NOI îl vom face mai bun. Unul în care nu vor mai exista moșii ăștia învechiți și comuniști, care știu să lucreze numai când sunt mituiți.

Anyway, sunt de acord. DAR există o mică problemă.
Acest viitor cu siguranță va exista, dar nu cred că-l vom mai apuca și noi, ăștia încă în viață. Motivul e simplu!

În timp va fi mai bine. Și când spun asta mă refer la viitorul ăla îndepărtat, deoarece ăștia mai bătrâni care sunt acum în orice domeniu, știu să ia șpagă. Ăștia mai tineri care intră acum, îs învățați de ăia mai bătrâni să ia șpagă. O parte din ei vor continua “tradiția”, o altă parte nu. Eh, în timp, peste ani și ani, acea parte care nu este de acord cu mita, bla bla; partea dreaptă / corectă, va fi din ce în ce mai numeroasă, iar partea cealaltă va dispărea rapid, deoarece nu vor mai exista persoane care să le dea șpagă pentru a munci cum trebuie.

Deci totul ține de noi, de populație. Așa că nu vă mai învățați să dați / luați șpagă. Hai, în momentul actual suntem nevoiți să facem asta, dar chiar dacă o facem, măcar spuneți peste tot că nu sunteți de acord cu asta! Când peste 90% din țară va SPUNE în gura mare că nu e de acord cu șpaga, suntem pe drumul cel bun.
Dacă tu spui asta alții vor auzi și probabil se vor gândi că poate ai dreptate, că poate nu-i chiar ok să procedăm în felul ăsta. Dar dacă tu nu zici nimic, cum vrei să se schimbe ceva!?

Bănuiesc că toți vrem să scăpăm de chestiile astea, așa că nu le mai negați, nu vă mai învățați să trăiți cu ele, SPUNEȚI-VĂ nemulțumirile, zi de zi, oricui! La un moment dat vor fi atât de multe persoane care vor fi de acord cu o singură ‘nemulțumire’ încât cu siguranță se va schimba ceva. Cineva sigur va lua o inițiativă, când va vedea câți suporteri are.

Poate că sunt mulți care vor să facă ceva, dar atât timp cât NIMENI nu zice NIMIC, de unde vrem ca cineva să ne ghicească nemulțumirile și să pornească o campanie anti ‘ceva’!?

Așa suntem învățați, cică să învățăm să ne adaptăm. E pe dracu! Eu nu sunt de acord cu asta. De ce să învăț să mă adaptez la un lucru greșit, și de ce să nu încerc să-l schimb, să-l fac corect!?
Adică dacă cineva v-ar zice “de mâine veți mânca căcat, că așa vor ăia mari din stat” chiar ați face-o? Chiar ați încerca să vă adaptați la situație!? NU cred! De ce? Pentru că știți ca ceva nu e în regulă!
Well, așa e și cu corupția, mita, șpaga, etc etc. ȘTIȚI că ceva nu e în regulă, dar nu faceți nimic să îndreptați asta!

Eu v-am spus mai sus părerea mea, cum ar trebui să procedăm ca să accelerăm procesul de refacere a țării! Totul depinde de voi! Dacă veți pune în aplicare această chestie simplistă sau dacă peste două secunde acesta va fi doar un simplu articol de pe un blog, care va fi dat uitării.

Sunteți indiferenți la căcaturile care le înghițiți. NU E OK! NU MAI FIȚI AȘA! Învățați să puneți piciorul în prag și să schimbați ceva ce nu vă convine, ceva ce vi se pare atât de greșit! Știu că pare greu și aproape imposibil ca un om să schimbe o ditamai comunitatea, dar nu e așa. De-aia e comunitate. Facem totul împreună! Și atât timp cât tu nu vorbești, nu-ți spui supărările, de unde vrei să se știe în comunitate ce supără membrii ei!?

Așa că de acum să-ți fie scârbă de chestiile astea care te nemulțumesc, și nu mai învăța să trăiești cu ele, că nu-i ok. Fă-le momentan, dacă ești nevoit, dar spune tuturor părerea ta. Fă-i și pe alții să le fie scârbă de chestiile astea! Recomandă și altora să ducă vorba mai departe, să le facă și altora scârbă de ele, iar în final nu vor mai exista, dacă tuturor ne va fi scârbă de ele (sau na, majorității)

Și atât timp cât tu faci un lucru iar în mintea ta nu ești de acord cu el, dar totuși continui să-l faci, nespunând nimănui că nu ești mulțumit de acel lucru, înseamnă că ai învățat deja să trăiești cu el, și-a ajuns să-ți placă să-l faci, să-ți convină!

Well, păreri?